Povestea Personala

Povestea personală – atelierul de marţi

 

Drumul către tine începe cu conştientizarea emoţiilor şi stărilor pe parcursul zilei. Înţelegerea acestora şi transformarea lor vine în momentul în care alegi să acorzi mai mult timp ţie, concentrându-te pe procesele interioare.

 

Lao-Tzu spunea: „Ca să câștigi totul, trebuie mai întâi să pierzi totul.” Ca să aflăm unde vrem să ajungem și cine suntem, trebuie să permitem eliberarea acelor credințe care ne țin ancorați în trecut și care ne spun că nu se poate, să ne eliberăm de cine credem că ar trebui să fim și să devenim ceea ce vrem cu adevărat să fim.

 

Grafologia ne poate spune multe despre o persoană, de la gusturile în muzică, la culorile preferate. Fizionomia, gesturile, tonalitatea vocii, irisul, modul în care mergem și nu numai, toate contribuie la realizarea unui portret, de multe ori ajutând chiar persoana în cauză să descopere lucruri de care nu era conștientă, să detecteze anumite blocaje, frici, obstacole care stau în care evoluției ei. Acestea sunt unele dintre instrumentele care contribuie la procesul numit „profiling”.

 

Vă propun o întâlnire în care să ne căutăm pe noi, în liniște sau printre cărările create de cuvinte. Vom respira adânc şi vom porni de la primul cuvânt pe care simțim să îl rostim. Vom acționa conform primei emoții care va trece prin noi. Vom spune povești sau nu vom spune nimic. Ne vom oglindi unii într-alții și vom fi. Vom sta pe loc sau ne vom mișca. Ne vom aminti de trecut sau vom visa la viitor, până când vom prinde doar momentul prezent. Timpul este relativ. Timpul, de fapt, nu există.

 

STOP CADRU – EU SUNT.

 

Mai exact, ce vom explora?

 

• Cine sunt eu? Legătura dintre corp, psihic şi suflet
• Conştientizarea emoţiilor – cum poţi intra în contact cu sinele tău
• Puterea prezentului în viaţa noastră şi legea atracţiei
• Obstacolele care stau în calea evoluţiei tale şi cum le poţi dizolva
• Profiling
• Eu cu mine – oglinda, care este dincolo
• Improvizații – măștile pe care le port cu mine
• Meditația de dimineață și Qi Gong

 

Caroline Andreea Zgorțea, la bază economist, am terminat management, ceea ce m-a ajutat să am o structură, să mă organizez mai bine. 6 ani am lucrat în multinaționale, însă nu mi-am găsit locul, așa că am plecat – în căutarea mea și a drumului meu. Am urmat și cursuri pentru a deveni consilier, din dorința de a îmi dezvolta abilitățile de comunicare, de a mă cunoaște mai bine, de a evolua și comunica mai bine cu mine, dar și cu cei din jur.

 

Căutarea spiritualității sau dezvoltarea mea personală a început cu artele marțiale la 9 ani, având acum 24 de ani de practică. Am continuat în liceu cu Qi Gong și diverse alte tehnici și practici, cum ar fi Hatha și Yin Yoga, până am dat de Tai Chi și Nei Kung. Am fost la diverși profesori și Maeștri și de la toți am învățat câte ceva, de la Maestrul Lin Kai Ting când eram în liceu, la o inițiere ținută de Dalai Lama la Milano in 2012 și în final, am ajuns la Maestrul din Thailanda de la care am învăţat Nei Kung, la Maestrul din Italia de la care am învăţat şi mai multe despre alchimia internă.

 

Duratã – 2 ore
Preţ – 85 lei
Marţi – 19:00-21:00
Înscrieri – carolinezgortea.art@gmail.com / 0771 460 945